Goian e ca și transferat la Kiev. Să convenim dinainte, ca să nu ne iasă vorbe după. Nu e un transfer, ci numai încă o deschidere de cont bancar care să mai îmbujoreze vremurile de după 35 de ani, când se înmoaie genunchii. Oricât încearcă Lucescu senior să ne îmbrobodească de atâția ani și să-l promoveze la excepțional, campionatul ucrainean e unul de mâna a doua, în cel mai fericit caz. Doar cu dare de mână, dar cu nimic mai breaz decât cel românesc. Liga asta prăpădită și nevolnică după care deja suspină Mazilu poate mai sensibil și fără chef să întoarcă privirea după fundurile blondelor autentice, ca să mai omoare vremea. Intrat adânc pe 28 de ani, Goian nu mai are timpul aliat, spre deosebire de Marica, pentru care Șahtior a fost o trambulină calculată către un club cu ștaif din Vest. Cum se apropia câte un meci al naționalei, lăudătorii de serviciu îi și puneau picioroangele lui „Goe” și-l cocoțau între primii cinci fundași din lume. Poate că nu e nici în top 50, nici în prima sută. Oricum i-am purica traiectoria, Goian merita altă soartă decât Kiev. La o adică, de ce nu și Steaua?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER